Rezistența termică R exprimă opoziția unui strat la transferul de căldură și se măsoară în m²K/W. Pentru un strat omogen, calculul simplificat este R=d/λ, cu grosimea d în metri și conductivitatea λ în W/(m·K) adecvată condițiilor de calcul. Exemplul folosește o valoare presupusă; proiectantul stabilește valoarea de calcul pornind de la datele produsului și corecțiile aplicabile. Folosește grosimea instalată, nu valori generale pentru o familie de materiale.
Performanța anvelopei și controlul higrotermic
Exemplu: pentru 0,10 m și λ=0,040 W/(m·K), R stratului este 2,5 m²K/W. Aceasta nu este valoarea peretelui complet. Calculul unei componente stratificate adună rezistențele straturilor și rezistențele superficiale potrivit metodei relevante; punțile și geometria neomogenă necesită verificări distincte.
ISO 6946 stabilește metode pentru rezistența și transmitanța componentelor opace, cu domeniul și excluderile din standard. Ferestrele și ușile vitrate se evaluează prin metode specifice, precum ISO 10077-1. Pentru punți termice detaliate, ISO 10211 tratează fluxurile și temperaturile de suprafață.
Comparația utilă între soluții include elementul complet: straturile, racordurile la planșee și tâmplării, continuitatea izolației, infiltrațiile și ventilarea. Un R mare pe câmpul peretelui nu garantează singur performanța întregii anvelope sau o anumită factură. Valorile obligatorii, dacă se aplică proiectului, trebuie verificate în metodologia și reglementările în vigoare pentru destinația și data proiectării.









