O punte termică apare acolo unde geometria, materialele sau continuitatea izolației schimbă fluxul de căldură față de zona plană. Colțuri, racorduri între perete și planșeu, socluri, glafuri și balcoane sunt locuri care merită verificate. O suprafață rece poate favoriza condensul, dar umezeala depinde și de temperatura și umiditatea interioară, ventilare și folosirea spațiului.
Ce măsoară Ψ
Transmitanța termică liniară Ψ, exprimată în W/(m·K), descrie contribuția unei îmbinări raportată la lungime, în cadrul metodei de calcul folosite. Ea nu este U-ul peretelui și nu reprezintă direct consumul anual. Pentru o estimare a contribuției termice la diferență de temperatură și timp date, termenii Ψ·L se combină cu ceilalți coeficienți ai anvelopei; interpretarea cere geometria și condițiile de calcul.
Exemplu ilustrativ: o îmbinare cu Ψ=0,10 W/(m·K) pe 8 m are produsul Ψ·L=0,8 W/K. Exemplul nu spune care este temperatura de suprafață și nu demonstrează singur existența condensului.
ISO 10211 tratează calculul detaliat al punților termice și al temperaturilor de suprafață. ISO 13788 oferă metode simplificate pentru evaluarea temperaturilor critice și condensului, cu limitele sale. Termografia poate ajuta la diagnostic, dar se interpretează împreună cu condițiile meteo, încălzirea și detaliile constructive.
Soluția urmărește continuitatea straturilor și verificarea higrotermică a racordului. O izolație interioară poate modifica temperaturile și transferul vaporilor, deci nu este remediu automat. Ventilarea ajută la controlul umezelii din aer, dar nu îndepărtează puntea din detaliul constructiv.









